duminică, 21 august 2011

Demonologie

                                               

       Câţiva demonologi îl consideră comandantul suprem al armatelor infernale. Era divinizat de caldeeni, de babilonieni şi de sidonieni, uneori chiar şi de izraeliţi. Cei care i se închinau nu ştiau dacă e bărbat sau femeie. Mahomedanii povestesc că Abraham, cunoscându-l pe adevăratul Dumnezeu, a pândit momentul când tatăl lui era plecat, a sfărâmat statuile idolilor, cu excepţia celei a lui Baal, la gâtul căreia a atârnat securea cu care le-a sfărâmat pe celelalte. Când tatăl lui s-a întors, Abraham i-a spus că idolii s-au certat între ei din cauza unei ofrande de grâu, şi că Baal, cel mai puternic, i-a distrus pe ceilalţi. Pentru această ispravă, adaugă unii cercetători, regele Nemrod a fost cât pe ce să-l ardă pe Abraham.

                                                     

       Conform demonologiei, este unul din cei şapte prinţi ai Iadului, având înfăţişarea unui monstru marin.Cuvântul “leviathan” în ebraică înseamnă “cel care îl adună pe el însuşi” sau “cel care este scos afară”. Există multă confuzie despre traducerea cuvântului în contextul lui biblic; oricum, se pare că se referă la un animal imens, cu siguranţă legat de apă. Unii traducători cred că acest cuvântul poate face referire la un crocodil, alţii la o balenă, sau chiar şi un vas mare. Conform legendei, Leviathan a fost o creatură care sufla foc, de asemenea dimensiunea imensă, acele puncte de fierbere pe mare când înota acesta la suprafaţă. Cu cruzime şi fără frică, guvernează peste toate făpturile mării. Pielea lui Leviathan este ca o cămaşă de zale dublă care se suprapune cu scări din ce în ce mai mari pe măsură ce se ajungea în spatele acestuia. Săbiile şi harpoanele nu vor avea efect asupra acestei protecţii. Scoate fum pe orificiile nazale şi flăcări pe gură. Aripile de peşte iradiază sclipitoare, luminoase, şi ochii lui sunt că zorii dimineţii.

                                                                                                                             

        Etimiologia cuvântului este necunoscută, dar cei mai mulţi traduc acest cuvânt ca “fără valoare”. Într-un apocrif ebraic intitulat”Cartea Jubileelor“, cei necircumscrişi sunt numiţi “fiii lui Belial”. În scriptura islamică, se spune că demonul Belial ar fi petrecut la un ospăţ al unui sărac, şi l-ar fi hrănit pe un om bogat cu resturile vomate. Atunci când cel bogat n-a mai avut nevoie de el, a fost trimis în lumea subterană pentru a-l servi pe însuşi Satan.

Într-o carte de practici de evocare a demonilor, se spune că Belial este un rege puternic, ce conduce peste 50 de legiuni de demoni, şi a fost creat imediat după Lucifer. Belial apare şi în Biblie, ca în următorul pasaj:
Cor.II (6:15): “Şi ce învoire este între Hristos şi Beliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?”

Celebrul vizionar Edgar Cayce, vorbind despre existenţa Atlantidei, afirma că societatea atlantidică era divizată în două fracţiuni: una bună, denumită “fiii legii” şi alta malefică denumită “fiii lui Belial”

                                                     

         Belphegor este un demon al descoperirilor şi invenţiilor. Seduce bărbaţii apărând în ochii lor ca femeie, ceea ce, să recunoaştem, e încă bine, şi oferindu-le bogăţii, ceea ce, pentru unii, e şi mai bine. Moabiţii, care îl numeau Baalphegor, i se închinau pe muntele Phegor. Rabinii spuneau că zeul era omagiat în timp ce se stătea pe closet - dacă cei de pe atunci or fi avut closete - şi că i se oferea mizerabilul reziduu al digestiei.

Alţi autori pretind că acestui demon i se ofereau victime omeneşti, a căror carne o mâncau preoţii lui. Belphegor stă tot timpul cu gura deschisă, observaţie care, fără îndoială, se bazează pe numele Phegor, care înseamnă crăpătură, crevasă, pentru că i se aruncau ofrande în peşteri, printr-o răsuflătoare.


                                                                            


        
Puterea de seducţie a lui Lilith este foarte mare. Demonologia susţinea că nicodată „un bărbat nu trebuie să doarmă singur într-o casă – cel care o va face, va fi înhăţat de Lilith”,aceasta pentru că demonul îşi face obicei prin a ataca bărbaţii singuri. Acum nu îşi mai dispută supremaţia „de a sta deasupra”, acum îşi impune voinţa asupra victimei. Vine atunci când bărbatul doarme, îi induce o stare de vis erotic, cu senzaţii atât de puternice încât îi produce ejacularea. Se crede că imediat îi ia sperma pentru a produce cu ea copii-demoni, care nu doar că îi înlocuiesc pe cei pieduţi ci, mai mult decât atât, îi triplează ca număr.
Pe drept cuvânt, legendele medievale o pot numi „ispititoarea”, iniţial primind numele de „năluca nocturnă”. Lilith nu poate acţiona asupra unui bărbat dacă acesta e căsătorit, dar îl poate ataca atunci când el nu stă alături de soţia sa. Astfel stând lucrurile, din perspectivă demonologică, se poate crede că Lilith obţinea copii viguroşi prin astfel de uniuni. Ar putea fi acesta unul din motivele pentru care mistica iudaică nu acceptă retragerea sau monahismul, abstinenţa sexuală fiind însă practicată, dar pentru puţin timp şi nu toată viaţa.